Ce spune despre un om cartoteca? – totul şi nimic. Ne dă numai o idee asupra esenţialului, dar nu ne sugerează ce este mai greu de descris.

Despre judeţul Harghita putem spune că este situat în România, în partea estică a Transilvaniei, şi nu este un secret nici faptul că întinderea lui este de 6639 metri pătraţi, iar în 2002 a avut o populaţie de 326.020 locuitori.

O dată uzuală a cartotecii este să amintim cele 9 oraşe, din care 4 municipii, 58 de comune şi 236 de sate. Judeţul a luat fiinţă în 1968; numele lui nu este unul vechi, dar ne trimite la munţii Harghita, care sunt cei mai înalţi munţi din judeţ (Harghita Mădăraş, 1801 m) după vârful Răchitiş (Munţii Căliman, 2021 m).

De pe piscuri putem deja să ne coborâm în vale, deoarece munţii, care constituie „coloana vertebrală” a judeţului, respectiv grupul central al Carpaţilor Orientali, care marchează graniţa estică, partea vestică e alcătuită din dealuri acoperite de lunci din zona Odorhei, mai departe se situează rozariul important al vieţii judeţului, „reţeaua de depresiuni secuieşti”, care este înclinat dinspre nord spre sud, se uneşte cu depresiuni tot mai largi cu grupul Bilbor-Borsec-Gheorgheni-Ciuc.

Judeţul Harghita este concomitent blând şi aspru, în funcţie de partea geografică pe care ne aflăm, mai aproape sau mai departe de cer, dacă trăim în preajma centrelor economico-sociale sau retras în locurile unde aerul este mai rar, dar mai curat. Despre clima lui putem să spunem că este moderată, vântul bate de obicei dinspre vest, dar tot aici este şi polul frigului: comuna Joseni, unde temperatura uneori scade până la -40 ºC, concurează câteodată cu municipiul Miercurea Ciuc. Zăpada, de multe ori poate persista timp de 120-150 de zile, iar din această cauză debitul de apă este destul de bogat. Pe de o parte râurile Mureş şi Olt, iar pe de altă parte pârâurile care se varsă în Târnave şi Homoroade fac ca această margine a ţării să fie atrăgătoare.

Originea vulcanică a munţilor a dat naştere la o frumuseţea naturală deosebită, cum este lacul vulcanic Sfânta Ana din munţii Ciomatul Mare Tinovul Mohoş, sutele de izvoare de apă minerală: sunt bogăţii, care – pe lângă calităţile umane – stau la originea conştiinţei locale şi a legendarei mândrii secuieşti. Toate acestea sunt completate de Lacul Roşu şi împrejurimile sale, care împreună cu legenda legată de acest loc, îmbogăţeşte oferta de turism a regiunii.

Nu duce lipsă în faună şi floră, dar plantele cultivate au parte de o trataţie mai vitregă de către clima regiunii Harghita; datorită numărului redus de zile însorite o bună parte a legumelor şi fructelor din pieţele judeţului provin din zonele mai blânde, mai darnice, numai cartofii sunt fideli omului harghitean, de multe ori îi ajută la greu ca obiect de schimb.

Pe baza legii cererii şi ofertei, judeţul Harghita primeşte cu drag vizitatorii, împarte cu ei valorile naturale şi culturale. Grupurile de clădiri considerate monumente istorice pot fi admirate şi eternizate, amintiri frumoase pot fi legate de ştrandurile termale şi staţiunile climaterice, impresii durabile se pot strânge despre obiceiuri şi tradiţii sau despre arta culinară delicioasă şi ospitalitatea ţinutului secuiesc.

Eforturile de formare a valorilor câştigă tot mai mult teren pe ambele părţi ale Harghitei, dezvoltarea tehnică, ştiinţa şi numeroasele provocări ale erei moderne sunt prezente dar deocamdată tot lemnul, materia primă de construcţii, lutul şi sarea sunt atuul acestei regiuni.

Particularitatea cartotecii este că fişa de date se umple repede, cu toate că la scrierea textului apare deja renunţarea la totalitatea detaliilor, dar toate datele şi însemnările primesc loc cu speranţa ca prin pozele din volum să apară şi imaginea vieţii harghitene.